Aș vrea să împărtășesc cu voi o poveste foarte personală, care are pentru mine o semnificație profundă. În ea se regăsesc două lucruri esențiale: momentul în care a luat naștere visul meu, care astăzi poartă numele de „Gina’s Dream”, felisa mea de Maine Coon, și dorința mea de a aduce la lumină adevărul despre importanța alegerii unui animal de companie de la o felisa autorizată, precum și pericolele ascunse în spatele samsarilor de animale, care urmăresc doar câștigul material.

Ceea ce urmează este povestea iubitului meu Zigo, o poveste de iubire, durere și speranță, care ne-a marcat pe amândoi.

Prima oară când am văzut un Maine Coon a fost la expozițiile SofistiCAT din România. Am fost cucerită pe loc și am știut că îmi doresc din tot sufletul un astfel de exemplar. La acea vreme, nu știam aproape nimic despre această rasă minunată; nu știam cum ar trebui să arate un pui, care este greutatea potrivită pentru vârsta lui, sau care sunt trăsăturile de bază ale rasei. Nu știam nici măcar că doar un pedigree poate confirma puritatea rasei.

Din păcate, am făcut o cercetare superficială și am ajuns pe OLX. Acolo am găsit un pui care era vândut de o persoană ce pretindea că este crescătoare din Pitești (locul unde am descoperit mai târziu că se află centrul înșelătoriilor cu animale). Ne-am întâlnit într-o parcare, unde, din portbagajul unei mașini, a apărut un ghemotoc mic, speriat, cu blănița zburlită, care urma să fie Zigo, al meu „Maine Coon”.

După ce am primit câteva sfaturi ridicole despre hrana lui, am plătit și am plecat acasă cu acest mic suflețel, care cântărea doar 250 de grame la două luni. Astăzi, ca și crescător, știu că această greutate este normală doar pentru primele două săptămâni de viață ale unui pisoi Maine Coon. Am primit un carnet de sănătate simplu, pe care oricine îl poate cumpăra de oriunde, și am plecat acasă fericită cu „Maine Coon-ul” meu.

Bucuria mea a durat doar două zile. Atunci au început problemele. Am observat că Zigo avea sternul foarte proeminent, picioarele din spate îi erau deformate și șchiopăta din cauza rahitismului. Pe lângă toate acestea, avea o diaree sângeroasă care îl slăbea cumplit.

Timp de un an, am bătut drumurile către diverse cabinete veterinare din București, am întâlnit mulți medici și am făcut toate analizele posibile. Pisoiul meu era grav bolnav, iar între timp am aflat și că nu era un Maine Coon autentic. Dar asta nu mai conta. Tot ce îmi doream era să-i salvez viața. Costul tratamentelor lui Zigo timp de un an ar fi putut acoperi achiziționarea a patru Maine Coon adevărați de la felise autorizate. Suferința prin care a trecut Zigo, supus la nenumărate teste și intervenții, a lăsat răni adânci în sufletul meu.

Samsarii de animale împerechează pisici fără a ține cont de consecințe, folosesc animale din diverse hibridizări și le înfometează, vânzându-le apoi pe internet sub pretextul că sunt „rase pure”. În contrast, crescătorii autorizați fac teste genetice și se asigură că doar exemplarele sănătoase și testate genetic sunt incluse în programele de reproducere. Rasa Maine Coon, de exemplu, poate fi predispusă la boli genetice grave, iar crescătorii responsabili au obligația de a testa animalele înainte de a le oferi spre adopție.

Zigo a suferit enorm. A trecut prin șocuri anafilactice, febră, și dureri cumplite. Era atât de bolnav încât nici nu putea suporta un drum lung în căutarea unei soluții salvatoare. În cele din urmă, un medic minunat, Alice Mihaela Rădulescu de la cabinetul veterinar A&A din București, a cerut o analiză care i-a salvat viața. Zigo suferă de o afecțiune genetică rară și gravă, care necesită supliment de potasiu pentru tot restul vieții lui.

Ce vreau să subliniez prin această poveste este că acum, ca și crescător acreditat de Maine Coon, am învățat lecții valoroase. Știu că un pisoi nu se hrănește cu brânză, nu se vinde în parcările supermarketurilor și că puritatea rasei este confirmată doar prin pedigree. Puiul pleacă de la crescător la aproximativ patru luni, cu toate documentele și vaccinările necesare, și într-o stare de sănătate pe care crescătorul o garantează.

Din păcate, există multe cazuri triste, samsarii sunt tot mai mulți, iar oamenii neștiutori, la fel de numeroși. Aceasta este o realitate care afectează toate rasele de pisici. Dacă nu vă permiteți întreținerea unui animal de rasă pură, vă sfătuiesc să adoptați o pisicuță de pe stradă și să îi oferiți toată dragostea voastră. Ea vă va răspunde cu aceeași măsură.

Sper că povestea mea v-a oferit o perspectivă valoroasă. Vă aștept cu drag la expozițiile SofistiCAT, care au loc de două ori pe an, să vedeți pisicile mele din rasa Maine Coon și să discutăm mai multe despre aceste animale minunate.

Cu toată prietenia,
GINA VLAD, Felisa de Maine Coon: „GINA’S DREAM”

Rămâi la curent cu toate actualizările noastre!